Marţi, 4 noiembrie 2014, ora 15 00, a avut loc în Sala Prezidiului Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", ceremonia semnării Protocolului de colaborare dintre Grupul Român pentru Investiţii şi Consultanţă (RGIC) şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti". Din partea RGIC, protocolul a fost semnat de către doamna Otilia MANTA, Preşedintele RGIC, iar din partea ASAS, de către dl. Prof. dr. Gheorghe SIN, Preşedintele A.S.A.S. La ceremonia de semnare au mai participat din partea A.S.A.S. vicepreşedinţii: Prof. dr. Valeriu TABĂRĂ, Prof. dr. Mihai NICOLESCU, Prof. dr. Marian VERZEA, precum şi Prof. dr. Ioan JELEV, responsabil cu relaţiile internaţionale. Din partea RGIC au participat Prof. dr. Ioan OANCEA, Prof. dr. Margareta OANCEA, Director dr. Ştefan MANTEA, Director Bogdan GUŢĂ. A fost de asemenea prezent Dl. Iosif POP, redactorul şef al revistei Agro Terra.
Protocolul are ca obiect principal transferul tehnologic cât mai rapid către fermieri a rezultatelor cercetării, a noilor creaţii biologice, a politicilor agricole comunitare şi a tehnologiilor prietenoase faţă de mediu. În viziunea celor două părţi, un astfel de transfer tehnologic direct şi rapid va asigura premisele transformării agriculturii româneşti într-o agricultură modernă şi competitivă la nivelul cerinţelor Uniunii Europene. Ambii parteneri se obligă să coopereze fără rezerve, să se susţină reciproc şi să facă cunoscut tuturor factorilor de decizie şi organismelor guvernamentale şi nonguvernamentale, că în condiţiile crizei alimentare mondiale ce se prefigurează, învăţământul şi cercetarea sunt singurele forţe care pot oferi soluţii, iar serviciul de consultanţă este veriga de legătură între cercetare şi producători.
În acest scop, cele două instituţii au convenit să aibă în vedere activităţi cum ar fi:
- O conlucrare directă între RGIC, ASAS şi partenerii acestora, în primul rând cu institutele şi staţiunile de cercetare agricolă.
- Implementarea de proiecte în domeniul cercetării finanţate prin fonduri structurale europene în perioada 2014-2020.
- Implementarea de proiecte în domeniul cercetării cu instituţii abilitate din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Israel, Italia, Olanda etc.
- Asigurarea de experţi şi lectori pentru programele de instruire organizate de RGIC şi partenerii săi.
- Realizarea de studii şi cercetări pe loturi demonstrative ale ASAS şi ale institutelor şi staţiunilor din subordine şi diseminarea ulterioară a rezultatelor obţinute la fermieri, asociaţii profesionale de profil, implicând şi instituţii de cercetare şi inovare din alte ţări.
Pentru punerea în practică a prevederilor protocolului, s-a decis crearea unui grup de lucru permanent care va elabora un plan de acţiune şi va monitoriza modul de desfăşurare a activităţilor planificate.
Atât dl. Preşedinte ASAS, Gheorghe SIN, cât şi Preşedintele RGIC, dna. Otilia MANTA, şi-au exprimat convingerea că prezenta colaborare dintre cele două organizaţii va contribui la creşterea eficienţei accesării fondurilor disponibile în cadrul programelor de cercetare naţionale şi internaţionale, şi la îmbunătăţirea colaborării dintre cercetători şi agricultori, inclusiv prin organizarea unor grupuri operaţionale şi parteneriate adecvate pentru accesarea fondurilor europene alocate pentru Programul ORIZONT 2020 şi PNDR.
La încheierea ceremoniei de semnare a protocolului, Preşedintele ASAS, Prof. dr. Gheorghe SIN, a făcut următoarea scurtă declaraţie:
"Doresc să salut şi totodată să apreciez finalizarea şi semnarea de către ASAS şi RGIC a prezentului protocol care, în opinia noastră, va contribui substanţial la creşterea eficienţei actualei colaborări dintre RGIC şi ASAS. Aş remarca şi eforturile colegilor din ASAS şi RGIC care au participat la elaborarea şi finalizarea textului convenit. Instituţiile noastre au deja o tradiţie în ceea ce priveşte colaborarea comună atât cu parteneri români, cât şi din străinătate, valorificând astfel expertiza RGIC în acest domeniu. Am pus împreună bazele unor colaborări importante cu specialişti din SUA (Universitatea de Stat Dakota de Nord, Universitatea Marylad, Universitatea Michigan etc), Italia, Olanda (Universitatea din Wageningen), Israel, Moldova etc. Pe plan editorial, ASAS participă prin membrii săi la susţinerea activităţii revistei Agro Terra, atât în cadrul consiliului ştiinţific al revistei, cât şi prin articole de specialitate. S-au organizat dezbateri importante având ca temă rolul fermelor mici în agricultură, posibilitatea adaptării acestora la provocările induse de modificările climatice etc. Împreună am reuşit să contribuim la consolidarea relaţiilor deosebit de apropiate cu Republica Moldova, inclusiv prin recenta întâlnire de la ASAS cu ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Dl. Vasile BUMACOV.
Sunt convins că împreună vom reuşi să punem în aplicare obiectivele ambiţioase ale acestui protocol, căruia îi doresc o viaţă cât mai lungă, în folosul nostru comun"