Din  nou avem un proiect de program deosebit de stufos (35 de pagini), care cuprinde câteva sute de acțiuni pe care trebuie să le aibă  în vedere o mulțime de specialiști și de conducători locali spre executare, din 8 ministere. Vechea metodă de a disipa răspunderea  pentru insuccese în cât mai multe direcții, cu ajutorul căreia până la urmă de fapt nimenea nu va răspunde de nimic, se dovedește în continuare practicabilă. Pentru că iată, dacă în urmă cu numai  vreo 3 ani (semnalată în 31.07.2017), aveam doar în 3-4  județe declarată boala , acuma o avem  în 40 de județe, respectiv în toată țara, cu 4266 de focare confirmate, dintre care 91 de ferme comerciale (ultimul, de 20000 de porci, în urmă cu câteva zile, aproape de granița de vest). La mistreți lucrurile se prezintă asemănător (5268 cazuri din 40 de județe). Ce s-a încercat și nu s-a putut realiza din propunerile avansate atunci ?...

Detalii...