De-a lungul timpului, sub influenţa transformărilor socio-economice, organizarea cercetării ştiinţifice agronomice şi a vieţii academice a parcurs diferite forme de structurare instituţională.
In anul 1886 a fost înfiinţată Staţiunea Centrală Agricolă, care ulterior, în anul 1927, a fost înglobată ca secţie în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României.
În anul 1895 a luat fiinţă Institutul de Cercetări Veterinare – Pasteur, a cărui perenitate poate fi trasată de-a lungul timpului, până în zilele noastre.
În acelaşi an (1895), se organizează Institutului Zootehnic pe lângă Catedra de Zootehnie a Şcolii Superioare de Medicină veterinară, iar in anul 1926 se înființează Institutul Naţional Zootehnic, care in 1945 devine Institutul de Cercetări Zootehnice (ICZ), care avea în subordine staţiuni de cercetare ştiinţifică cu activitate mixtă, pe mai multe specii zootehnice în aceeaşi unitate.
În anul 1927 se înfiinţează Institutul de Cercetări Ageonomice al României (ICAR) cu o reţea de staţiuni experimentale zonale, prin Înaltul Decret Regal nr. 1205/04.05.1927 în care se prevăd obiectivele, atribuţiile şi patrimoniul acestuia.
Un moment important în istoria cercetării agricole româneşti îl constituie înființarea Academiei Agricole din România, prin Decretul-Lege nr. 229, 13 august 1941.
În anul 1962, prin Legea nr.1/ 31.05.1962. ICAR-ul se transformă în Institutul Central de Cercetări Agricole (ICCA), care potrivit art.26 avea ca scop "asigurarea unei bune conduceri şi coordonări a activităţii ştiinţifice de cercetare în întreaga ţară"