Dl. Valeriu TABĂRĂ este profesor universitar emerit dr. și cercetător în domeniile: agrofitotehnie și genetică-ameliorare (45 de ani de activitate, șef de programe de cercetare, realizator de soiuri și tehnologii).
A deținut și deține importante funcții cum ar fi:
• Președinte al Secției de Cultura Plantelor și vicepreședinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu - Șișești" București.
• Vicepreședinte și președinte al Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților a Parlamentului României.
• Ministru al Agriculturii și Alimentației în perioada 1994 – 1996 când România era țară asociată la UE și în perioada 2010 – 2012 când România era deja membră cu drepturi depline a UE. Cu contribuție la elaborarea principiilor care au stat la baza PAC 2014 – 2020.
• Conducător de doctorat.
În continuare prezentăm sintetic câteva dintre opiniile Profesorului Valeriu Tabără referitoare la unele preocupări existente față de viitoarea Politică Agricolă Comună.
Printre principalele obstacole care împiedică actuala politică să-și atingă obiectivele sunt:
1. Complexitatea domeniului;
2. Birocrația excesivă – excesivitatea controalelor asupra fermierilor beneficiari;
3. Lipsa de transparență sau o promovare prea sofisticată către fermieri, care inspiră teamă în abordarea măsurilor din PAC, respectiv PNDR.
4. Lipsa unei specificități a PAC care să se suprapună peste particularitățile agriculturii și a economiei rurale din spațiul rural al țărilor membre;
5. Lipsa unei libertăți mai mari la nivel național, pentru implementarea PAC (PNDR);
6. Nerezolvarea contradicțiilor din lanțul alimentar, unde în prezent producătorul agricol este cel mai dezavantajat;
7. Nu a rezolvat problema schimbului de generații (întinerirea) în agricultura și economia rurală;
8. Piețele cu o concentrare prea mare la nivel european și național, care se îndepărtează – ca interese – de producătorul primar (fermierul);
9. Lipsește domeniul piețelor agricole locale și regionale, mai apropiate de micii producători sau fermele mijlocii;
10. O birocrație uriașă în ceea ce privește promovarea produselor tradiționale sau a celor cu grad mare de specificitate;
11. Acces greu la instrumentele financiare ale fermierilor mici și mijlocii;
12. Nu a avut (ca parte de măsuri) cercetarea – inovarea și promovarea acesteia către beneficiarii din economia rurală;
13. A așezat (prin măsurile propuse) producătorii agricoli în opoziție cu mediul, prin măsuri impuse artificial, deoarece acestea nu s-au bazat pe cercetări sistematice, de cele mai multe ori păgubitoare semnificativ pentru producătorii agricoli (cazul neonicotinoidelor, dar și măsuri de „bune practici”);
14. Nu a acordat nici o atenție în ceea ce privește asigurarea împotriva riscurilor;
15. Accesibilitate dificilă a creditelor și a altor surse financiare de către fermierii din diferitele sisteme agricole;
16. Lipsa unor măsuri specifice pentru formarea profesională (practică) a fermierilor. Inaccesibilitate la măsurile din PNDR a Universităților și Liceelor cu profil agricol – fermele didactice – la modernizare, în conformitate cu realitățile și cerințele spațiului rural și nevoile de profesionalizare și perfecționare a celor care abordează activități din spațiul rural.
Elemente ale actualei PAC, care se remarcă prin dificultate și complexitate sunt:
1. Controalele excesive efectuate asupra beneficiarilor de fonduri aferente PNDR – PAC;
2. Intervalele prea mari de timp pentru procesarea rezultatelor obținute din controale și alocarea subvențiilor corespunzătoare care întârzie;
3. Suprapunerea unor măsuri privind mediul, acestea nefiind foarte bine conturate pentru a putea fi realizate. Creează extrem de multe dificultăți pentru fermieri.
4. Nu sunt foarte bine conturate normele privind anumite tipuri de agricultură, precum:
• Sisteme de agricultură specifice
- ecologică;
- organică;
- tradițională;
- zone cu specificitate mare (zona montană).
• Problema creării locurilor de muncă și a măsurilor de stabilitate a acestora în mediul rural (stabilizarea populației rurale)
5. Insuficiența unor măsuri care să stimuleze economia rurală și a timpului efectiv ocupat de locuitorii spațiului rural.
6. Lipsa unor cercetări sistematice care să găsească soluții la problemele spațiului rural (cercetări de sociologie rurală); analize de potențial al diverselor domenii din economia rurală.
În opinia Profesorului Tabără este necesară introducerea unor noi obiective care să conducă la modernizarea PAC, cum ar fi:
1. Un pilon trei la PAC – Instrumente financiare care să țină seama de particularitățile agriculturii, dar și a altor particularități ale economiei din spațiul rural;
2. Dezvoltarea sistemului de piețe (târguri) locale și regionale;
3. Susținerea sistemului de activități integrate (producție, procesare, distribuție) care rezolvă în mare parte problema lanțului alimentar și trasabilitatea;
4. Dezvoltarea sistemului de valorificare „la poarta fermei”;
5. Așezarea în PAC a sistemului de învățământ, cercetare – inovare-extensie (agricol, economic, rural).
Simplificarea actualei Politici Agricole Comune și reducerea sarcinilor administrative pentru fermieri este posibilă prin:
1. Realizarea sistemului de eco-condiționalitate prin reanalizarea sau chiar eliminarea standardelor GAEC (se suprapun);
2. Crearea și susținerea producției de plante proteaginoase;
3. Dezvoltarea sistemului de prevenție al acțiunilor de control – audit;
4. Simplificarea măsurilor de accesare a surselor financiare;
5. Reducerea presiunilor de controale, chiar a numărului de controale, asupra beneficiarilor de fonduri pentru investiții și chiar plăți directe;
6. Simplificarea ghidurilor pentru aplicarea măsurilor, acestea trebuind să fie simple, clare, ușor de înțeles de către beneficiari și fără posibilitate de interpretare diferită;
7. Dezvoltarea unui sistem de asistență tehnică (consultanță) autorizat (certificat);
8. Un PAC cu doi sau trei pioni (pilonul trei cel privind instrumentele financiare);
9. Susținerea din partea PAC pentru implementarea unor sisteme și tehnologii noi pentru realizarea controalelor, care nu trebuie să creeze probleme nejustificate beneficiarilor.
Alte măsuri care pot conduce la modernizarea PAC:
1. Deschiderea PAC către realitățile și specificitățile naționale;
2. Dezvoltarea unor măsuri obiective care să mențină diversitatea sistemelor de agricultură și produse cu grad mare de specificitate;
3. O mobilitate mai mare a surselor financiare în cadrul primilor doi piloni ai PAC;
4. Susținerea unor măsuri de dezvoltare a consultanței tehnice;
5. Introducerea unor măsuri bine individualizate, privind îmbunătățirea și conservarea resurselor naturale: apă, sol, biodiversitate, surse genetice (gestionarea patrimoniului genetic național și european);
6. Măsuri de consolidare a producătorilor în lanțul alimentar;
7. Eliminarea oricăror discriminări între producătorii agricoli din spațiul țărilor membre. Eliminarea oricăror referințe istorice.
8. Programe speciale pentru zonele cu condiționări speciale.
9. Măsuri de conservare a patrimoniului material și cultural a spațiului rural.